Precizări

Written on 11/26/2020


Conducerea sportivă a echipei Dinamo București precizează prin intermediul site-ului oficial www.fcdinamo.ro că în cantonamentul de la Săftica nu a existat un conflict fizic sau verbal între Adrian Motoacă (medic, prezent la antrenamentul de ieri dimineață al echipei noastre) și Marius Iorga (membru al departamentului de scouting al clubului), așa cum s-a promovat eronat în mediul online sau în emisiunile sportive. 
Iată, mai jos, declarațiile oferite de reprezentanții dinamoviști prezenți în cabinetul medical al echipei: 


Rufo Collado: "Totul este fals în ceea ce spune acest medic Motoacă, referitor la conflicte fizice sau interne. Pare că el a venit cu un interes ascuns printre noi, deși se afișează ca un dinamovist pur, curat. Prin ceea ce spune, mințind, nu arată asta. Arată doar că încearcă să facă mult rău oamenilor de aici și tuturor dinamoviștilor prin aceste dezinformări. Eu am fost martorul discuțiilor de care povestește Motoacă și nu a existat niciun conflict între el și noi"

Marius Iorga: "Nu am avut niciun conflict cu Adrian, nu înțeleg de unde și cu ce scop sunt spuse aceste minciuni ale unui conflict fizic pentru că nu a existat sub nicio formă. Dimpotrivă, discuțiile au fost axate pe ceea ce avem nevoie rapid pentru ca Adi să-și poată desfășura activitatea pe parcursul acestei perioade în care el își arătase disponibilitatea de a ne ajuta, în urma discuțiilor avute, luni și marți, cu Dorin Șerdean și cu Alex Couto. Personal, l-am sfătuit ca de la Săftica să meargă la birouri pentru a-și finaliza discuțiile cu domnul Couto referitoare la colaborare și să prezinte un necesar pentru a-și putea desfășura activitatea în perioada următoare. Atâta tot!"

Marco Ehmann: "Am văzut și eu faptele relatate de medicul venit ieri la Săftica. Tot ceea ce s-a întâmplat în cabinet a avut legătură cu consultația pe care medicul mi-a făcut-o. Au fost discuții despre ce trebuie să fac eu în continuare, despre ce lipsește din punct de vedere medical la Săftica și ce este de făcut în pentru ca lucrurile să fie puse în ordine. Nimeni nu s-a bătut, totul e o minciună!"