Pablo Cortacero, confirmat pozitiv

Written on 11/04/2020


București, 4 noiembrie 2020. Acționarul majoritar Pablo Cortacero a fost confirmat pozitiv la testarea efectuată în Spania pentru diagnosticarea Covid-19, a anunțat directorul general al clubului Dinamo București, Alex Couto Lago.

"Am discutat aseară cu Pablo, era în spital. A avut simptome specifice, probleme cu respirația, dar se simte mai bine după câteva zile de spitalizare. Sperăm să iasă din spital în cel mai scurt timp, să fie trimis acasă sub tratatament specific. Pablo face un apel la unitate în aceste momente complicate pentru fiecare dintre noi. Nu este simplu de rezolvat toate problemele în această pandemie. Tuturor prietenilor mei le transmit că sunt în fiecare zi la birou pentru a găsi cele mai bune soluții de organizare în cadrul clubului", a declarat Alex Couto Lago pentru site-ul oficial al clubului, www.fcdinamo.ro. 

Următorul meci al echipei Dinamo București în această ediție de campionat este programat duminică, 8 noiembrie (ora 21:00), în deplasare, cu Viitorul Constanța, în etapa a zecea din Liga 1.