DĂNCIULESCU: "Suferim, dar trebuie să rezistăm dacă vrem să existăm"

Written on 07/17/2020


Ionel Dănciulescu a declarat pentru site-ul oficial al clubului că Dinamo București este dezavantajată în lupta cu celelalte echipe din play-out, în acest final de campionat, după ce șase jucători au fost confirmați pozitiv la testul Real Time PCR pentru diagnosticarea Covid-19, efectuat la începutul acestei săptămâni la Săftica. "Să stai 5 zile acasă sau în spital nu este un avantaj pentru un jucător, doar mintea bolnavă a unor oameni care nu au jucat fotbal se poate gândi la strategii în această perioadă de alertă. Suntem dezavantajați, mai ales în aceste zile în care jucătorii și noul staff tehnic au început să se cunoască mai bine după două antrenamente. Am remarcat și o prostie apărută la adresa lui Vali Lazăr și nu am cum să tac. Zi de zi, Lăzărică vine singur de la Ploiești în cantonamentul de la Săftica, nu e nimeni cu el în mașină. Cred că e mai mult de-o lună de când s-a văzut ultima oară cu Fane Bărboianu, iar de atunci a mai fost testat de două ori pentru că așa e protocolul medical, testare la fiecare 14 zile. Suferim, dar trebuie să rezistăm dacă vrem să existăm!", a precizat Ionel Dănciulescu pentru www.fcdinamo.ro.