FABBRINI: "Vom încerca să câştigăm fiecare meci indiferent de adversar"

Written on 03/05/2020


Mijlocașul dinamovist Diego Fabbrini a participat în această dimineață, la Săftica, la conferința de presă premergătoare partidei cu Politehnica Iași, programată sâmbătă, la ora 21:00, pe stadionul "Emil Alexandrescu" din Iași, în Liga 1 (play-out, etapa 2). "Am pierdut primul meci, dar mai sunt destule în continuare de jucat. Urmează o partidă importantă pentru noi, ca şi pentru ei. Vom încerca să câştigăm fiecare meci, indiferent de adversar. Nu e o surpriză faptul că Poli Iaşi a învins Craiova în Cupă. În acest campionat orice echipă poate pierde în faţa oricărui adversar. Depinde de forma de joc. Nu este deloc un campionat uşor. Sigur, înaintea meciului, Craiova era cotată cu mai multe şanse la victorie, dar din punctul meu devedere calificarea celor de la Iaşi nu este o surpriză. Am avut unele probleme în meciul precedent pentru că nu am avut spaţii. Sigur că facem şi greşeli, dar trebuie să ţinem cont şi de faptul că avem un oponent în faţa noastră. Iar adversarul a fost unul bun, aşa că nu a fost deloc uşor. Sigur că trebuie să ne îmbunătăţim jocul şi vom încerca să facem asta de la meciul următor. Nu cred că Iaşi are un avantaj pentru că Rednic a fost antrenor la Dinamo. Echipa noastră s-a schimbat, avem mulţi jucători noi faţă de sezonul trecut, avem un antrenor nou, aşa că sigur că va fi un meci dificil atât pentru noi, cât şi pentru ei. Vom vedea ce va fi până la urmă", a declarat Fabbrini.
Mijlocașul italian a subliniat că echipa din Ștefan cel Mare va încerca să câștige Cupa României. "Dacă vrem să câştigăm Cupa României trebuie să fim pregătiţi să câştigăm cu orice echipă. Dacă vom juca împotriva celor de la FCSB va fi un meci mare, atât pentru noi, cât şi pentru suporteri. Suntem motivaţi să câştigăm fiecare meci din play-out. În Cupă suntem în semifinale şi vom încerca să câştigăm trofeul. Nu va fi uşor, dar vom încerca", a precizat Diego Fabbrini.