DINAMO vs FCSB pe Arena Națională. UHRIN: "Ştiu că avem cei mai buni suporteri"

Written on 02/14/2020


Antrenorul principal Dusan Uhrin a declarat astăzi, într-o conferință de presă organizată înaintea meciului Dinamo București vs FCSB, că într-un derby nu există niciodată o favorită, indiferent de locurile ocupate în clasament. "Toată lumea e pregătită de derby, mai puţin Montini şi Neicuţescu, care sunt accidentaţi. Dar toţi ceilalţi sunt pregătiţi, avem 20 de jucători pentru acest meci. FCSB are jucători buni în atac, dar are şi unele probleme în apărare, ca şi noi. Este un derby şi într-un astfel de meci nu există niciodată o favorită. Nu contează dacă eşti primul sau ultimul în clasament! Ştiu că avem cei mai buni suporteri, ştiu că vor veni în număr mare", a declarat Uhrin.
Tehnicianul dinamovist consideră că în astfel de partide jucătorii nu au nevoie de o motivaţie suplimentară. "Nu ştiu dacă e un avantaj pentru noi faptul că FCSB nu are un număr 9 la felul în care joacă. Coman şi Man sunt jucători foarte rapizi şi ştiu cum să joace fazele de atac. Toată lumea ştie ce înseamnă un astfel de meci, probabil că vor fi 30.000 de oameni în tribune. În astfel de meciuri mă gândesc că nimeni nu are nevoie de o motivaţie suplimentară. Toată lumea dă tot ce are mai bun. La început va fi 0-0, nimeni nu poate spune cine va câştiga. Eu îmi doresc mereu să câştigăm, asta e meseria mea. Am fost furios după meciul cu Voluntari pentru că am pierdut foarte uşor. Nu a fost greu să vorbesc cu jucătorii după meci, sunt lucruri normale. Am analizat ceea ce s-a întâmplat, au fost greşeli individuale ca de obicei. OK, am jucat cu un om mai puţin, dar pentru mine e imposibil de înţeles să iei astfel de goluri", a adăugat Uhrin.