OFICIAL. Kristian Kostrna la Dinamo București

Written on 01/28/2020


București, 28 ianuarie 2020. Dinamo București anunță prin intermediul site-ului oficial, www.fcdinamo.ro, transferul fundașului slovac Kristian Kostrna la clubul din Ștefan cel Mare. 
Ultima oară la Dunajska Streda, locul 3 în prima ligă campionatului din Slovacia, Kristian Kostrna evoluează pe postul de fundaș lateral și a împlinit 26 de ani luna trecută, pe 15 decembrie.
Kristian Kostrna este un produs al Centrului de copii și juniori din cadrul  clubului slovac Spartak Trnava, iar la 17 ani a fost transferat în Anglia, la Academia celor de la Wolverhampton. 
După 4 ani la Wolves, în care nu a debutat pentru prima echipă, Kristian Kostrna a revenit în țara natală la Slavoj Boleraz și a mai jucat în carieră pentru Parndorf (Austria), Pirin (Bulgaria) și Dunajska Streda (Slovacia). 
Fost component al naționalei sub 21 ani a Slovaciei, Kristian Kostrna a făcut parte din lotul lărgit al primei reprezentative în preliminariile Campionatului European 2020. 

13 meciuri a jucat Kristian Kostrna pentru Dunajska Streda în acest sezon competițional, 12 în campionat și unul în Cupa Slovaciei. A marcat un gol în partida Nitra vs Dunajska Streda, scor 1-2, în prima ligă a Slovaciei.

8 partide are Kristian Kostrna pentru Dunajska Streda în tururile preliminare Europa League, patru în vară trecută și patru în urmă cu doi ani.

60 de jocuri și două goluri a adunat Kristian Kostrna la Dunajska Streda, în ultimii trei ani, în prima ligă a Slovaciei. În prima divizie din Bulgaria a jucat 31 de meciuri pentru Pirin, iar în liga a treia din Austria a evoluat 30 de partide pentru Parndorf. 

26 este numărul oficial de joc al lui Kristian Kostrna la Dinamo București.