LA MULŢI ANI, Ionel Dănciulescu!

Written on 12/06/2019


Team manager al echipei din Ștefan cel Mare, Ionel Dănciulescu împlineşte astăzi 43 de ani, prilej pentru a-i transmite multă sănătate și cele mai frumoase gânduri în alb şi roșu din partea tuturor dinamoviştilor!
Născut la Slatina și format la juniorii Clubului Sportiv Școlar din orașul de pe malul stâng al Oltului, Ionel Dănciulescu a debutat în prima ligă a României pe 6 octombrie 1993, la Electroputere Craiova, într-un meci cu Universitatea Craiova, scor 2-2. 
20 de ani mai târziu, pe 6 octombrie 2013, fostul mare atacant dinamovist a decis să-şi încheie cariera de fotbalist profesionist în tricoul alb-roșu, în meciul cu Ceahlăul Piatra Neamț, 1-1 pe stadionul din Ștefan cel Mare. 
Un nume de legendă a clubului nostru, "Danciu-gol" a adunat 515 meciuri și 214 goluri în Liga 1, reuşind să câştige de trei ori titlul de campion cu Dinamo, în 2002, 2004 și 2007. 
La finalul anului 2014, Ionel Dănciulescu a fost antrenorul principal al dinamoviștilor, trei etape în campionat și un meci în Cupa Ligii, 3-2 în sferturile de finală cu "U" Cluj. 

Iată, mai jos, cifrele lui Ionel Dănciulescu în tricoul lui Dinamo:
 
356 meciuri / 152 goluri în prima ligă 
44 meciuri / 23 goluri în Cupa României 
41 meciuri / 16 goluri în cupele europene 
3 titluri de campion al României: 2002, 2004, 2007 
A câştigat de patru ori Cupa României: 2003, 2004, 2005, 2012 
Supercupa Romaniei: 2012 
Golgeter al României: 2004, 2008 

515 meciuri a jucat Dănciulescu pe prima scenă a fotbalului românesc. Pe primul loc în topul jucătorilor cu cele mai multe meciuri în prima ligă! 

214 goluri a marcat Dănciulescu în prima divizie, fiind pe poziţia secundă în clasamentul golgeterilor din toate timpurile în Liga 1, după un alt mare dinamovist, Dudu Georgescu. 

4 meciuri are Dănciulescu ca antrenor principal al dinamoviștilor, trei în campionat (o victorie, o remiză și o înfrângere) și unul în Cupa Ligii, calificarea în semifinale în sezonul 2014-2015, împotriva celor de la "U" Cluj.