MUȚIU: "Avem de luat o revanşă"

Written on 04/21/2019


"În ultimele meciuri am arătat mult mai bine decât cei de la Botoșani şi, în plus, avem de luat o revanşă pentru că ei ne-au spulberat ultimele şanse la play-off", spune Vlad Muțiu înaintea meciului cu moldovenii pregătiți de Liviu Ciobotariu.
Partida DINAMO București vs FC Botoșani, contând pentru Liga 1 Betano (play-out, etapa 6), se va disputa luni, 22 aprilie (ora 21:00), pe stadionul din Ștefan cel Mare.

 

Portarul dinamovist Vlad Muţiu a declarat astăzi, într-o conferinţă de presă, că echipa din Ștefan cel Mare trebuie să-şi ia revanşa împotriva celor de la FC Botoşani după înfrângerea suferită în urmă cu două luni în campionatul regulat. "După părerea mea va fi o partidă destul de dificilă, ştim toţi că Botoşani este o echipă omogenă şi bine organizată, dar noi avem avantajul faptului că jucăm acasă şi avantajul formei. În ultimele meciuri am arătat mult mai bine decât cei de la Botoșani şi, în plus, avem de luat o revanşă pentru că ei ne-au spulberat ultimele şanse la play-off. Sperăm ca mâine seară noi să fim echipa care arată mai bine şi să luăm cele trei puncte", a spus Muţiu la întâlnirea cu reprezentanții mass-media.

Vlad Muţiu consideră că venirea francezului Parfait Mandanda este benefică în ceea ce privește concurenţa pe postul de portar. "Concurenţa cu Mandanda este una benefică pentru că te ajută să creşti, să fii mai bun. E foarte bine din punctul meu de vedere, cred că şi pentru el la fel, concurenţa ne face mai buni. Orice portar de valoare ar fi venit, concurenţa era aceeaşi şi motivaţia ar fi la fel de mare", a adăugat portarul roș-albilor.

În ceea ce priveşte sezonul următor, Muţiu crede că echipa din Ștefan cel Mare ar putea să lupte pentru câştigarea titlului de campioană. "Îi aşteptăm pe fani în număr cât mai mare la stadion, să treacă peste supărarea cu play-out-ul şi să ne încurajeze, să creăm emulaţie pentru sezonul următor. Noi ne-am dori să se facă stadionul Dinamo în primul rând, dar dacă nu se poate asta, Arena Naţională este o variantă foarte bună. Sunt alte condiţii şi cred că şi pentru spectatori e altceva să ne urmărească acolo decât pe Dinamo. Noi trebuie să profităm de play-out şi să formăm o echipă competitivă pentru anul următor, iar dacă totul va fi bine şi vom avea şi un pic de noroc, am putea să ne luptăm la titlu", a încheiat Muțiu.