AMICAL ÎN SPANIA. DINAMO vs Kilmarnock (Scoția) 3-0 (1-0)

Written on 07/03/2019


Florin Bejan (11), Dan Nistor (67) și Andreas Mihaiu (88) au marcat golurile victoriei dinamoviștilor în ultima partidă amicală din cadrul stagiului de pregătire în Spania, scor 3-0 (1-0) cu Kilmarnock, locul 3 în ultimul sezon din Scoția, disputată în această seară la Marbella Football Center. 
Straton - D. Ciobotariu, Klimavicius, Bejan, R. Grigore - Mrzljak, Răuță - Sorescu, D. Nistor, Moldoveanu - Montini au evoluat din primul minut pentru echipa antrenată de Eugen Neagoe, iar după pauză au mai jucat Piscitelli, Moura, Bru, Brito, Mihaiu, I. Filip, D. Popa, Perovic și G. Crețu.
Lotul dinamoviștilor va reveni mâine în Capitală, primul meci oficial al noului sezon competițional fiind programat luni, 15 iulie (ora 21:00), împotriva Viitorului Constanța, în deplasare, în prima etapă din Liga 1, ediția 2019-2020.